Peste 20.000 de oameni au fost prezenți duminică, pe Eden Park din Auckland, la ceremonia în care prietenii și fanii și-au luat rămas bun de la primul superstar al rugbyului mondial, Jonah Lomu, decedat pe 18 noiembrie, la doar 40 de ani.
Transfigurată de durere, Nadine, soția lui Lomu, și cei doi băieți, Brayley și Dhyreille, au privit din tribune cel mai înduioșător haka făcut pentru fosta aripă a naționalei All Blacks. 20 de foști colegi au încropit ad-hoc, pe marginea terenului, celebrul ritual, în timp ce sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al fostului mare sportiv era purtat pe brațe, de alți coechiepieri, spre centrul terenului. Imaginile video îi surprind, printre alții, pe Josh Kronfeld, Steven Luatua, Rene Ranger sau Tana Umaga.
John Mayhew, apropiat al „Omului-munte” și fost medic al selecționatei All Blacks în perioada în care Lomu devenea cea mai valoroasă aripă a lumii a propus, în presa din țara sa, o ipoteză privind decesul fostei aripe cu 63 de selecții în prima reprezentativă (37 de eseuri). Doctorul susține că Lomu s-ar fi stins din cauza unui cheag de sânge format în timpul zborului cu avionul din septembrie, pe ruta Auckland – Londra, de dinaintea începerii Cupei Mondiale. Lomu va fi înmormântat pe 1 decembrie.
19 ani și 45 de zile. Jonah Lomu este cel mai tănăr jucător selecționat în echipa All Blacks, acesta fiind convocat pentru un meci test cu Franța în 1994, la France in Christchurch. Cu doar două selecții în naționala Noii Zeelande, Lomu a prins totuși Cupa Mondială din 1995.
15 eseuri. Lomu e ste co-deținător al recordului pentru cele mai multe eseuri înscrise la Cupa Mondială, alături de Bryan Habana
„Când mă trezesc dimineața, cea mai mare bucurie e că după ce mă spăl pe ochi, îmi văd cei doi băieți crescând lângă mine. Mă uit în oglindă și îi zăresc zâmbind pe la spatele meu. Pentru un pacient cu transplant de rinichi ca mine… e tare greu să o iau în fiecare dimineață de la capăt, dar băieții îmi transmit forța pe care o aveam altădată. În urma intervențiilor chirurgicale pe care le-am suferit eu nu credeam că voi mai putea deveni tată. Dar iată că băieții mei sunt un miracol și eu sunt un norocos pentru că îi am”
Jonah LOMU, într-un interviu oferit în această toamnă în timpul Cupei Mondiale din Anglia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER